Strategia Strategic Command 2: Blitzkrieg, lansat prin luna aprilie a anului trecut, a fost primit cu o oarecare reticență de presa de specialitate și de jucători, încasând note și vânzări mediocre. Sincer să fiu, nici nu ieșea prin evidență cu ceva, fiind un joc de strategie destul clasic, oferindu-ne o adâncime tactică mulțumitoare și banala grafică cu vedere de sus. Iată că studioul Battlefront.com, responsabil de publicarea lui Strategic Command 2: Blitzkrieg, a anunțat, pe site-ul oficial, un prim expansion pack pentru acesta, intitulat Weapons and Warfare.
Din imensa listă de features dezvăluită până acum, remarc faptul că acest add-on va include o hartă mai mare, îmbunătățiri aduse mișcărilor navale și regulilor de luptă, noi tipuri de resurse, terenuri și unități, plus un editor mult extins. Cu alte cuvinte, îmbunătățiri clasice pentru un expansion. În fine, ceea ce mai trebuie să vă spun este că Weapons and Warfare va apărea la sfârșitul acestei veri pe site-ul Battlefront.com, fiind disponibil doar prin intermediul distribuției online.
Sponsorul acestui articol : tot ce este Internet -