COD2 reuseste sa mai stoarca cateva picaturi de viata , cu toate ca, la modul obiectiv, nu aduce absolut nimic nou fata de predecesor, cu exceptia, binenteles, a graficii.
Asadar, daca ati juca ori Call of Duty 1, ori Medal of Honor, sau orice alt shooter avand ca tema WW2 stiti cu ce se mananca si COD2, chestie ce-mi face viata mult mai usoara, deoarece nu mai trebuie sa explic nimic.
Prin urmare, joculetul vine cu 3 campanii, una pentru poporul frate rus, alta pentru amicii britanici, si ultima pentru extrem de popularul popor american. Prima campanie se diputa in jurul bataliei de la Stalingrad, a doua cu campania africana din 1942, avand o serie de misiuni ce duc la punctul culminant, si anume batalia de la El Alamein, iar a treia are ca tema debarcarea in Normandia si alte misiuni conexe.
Campania (luata ca un tot) este scurta. Aici intervine gradul de dificultate selectat de jucator, deoarece daca veti butona pe EASY il veti termina atat de repede incat devine usor jenant, stricand astfel o buna parte din farmecul oferit de COD2. Designerii au dorit sa ofere o experienta cat mai intensa cu putinta, lucru ce elimina din start tacticile Rambo style, care sunt posibile doar jucand pe easy. Pe un nivel superior de dificultate jocul devine mult mai distractiv, si cu scuzele de rigoare Nvidiei, mai “the way it was meant to be played”.
COD2 este mult mai intens decat predecesorul sau COD1. Misiunile sunt “extreme”, nelasand nici un fel de moment de respire, feelingul crescand proportional. O chestie –modul de calcul al vitalitatii jucatorului, si modul prin care acesta o obtine. De exemplu dupa una sau doua gloante, personajul incepe sa gafaie, marginile ecranului inrosindu-se, imaginea devenind neclara. In acest moment , inca o lovitura asupra noastra inseamna ca urmeaza aplicarea regulii Load Game.
Vitalitatea revine si sunteti gata din nou de macel. Acest mod de a trata health-ul , insa per total sunt de parere ca este o reusita, dar oricat m-as gandi nu-mi dau seama care este avantajul sistemului cu medikituri. Clar ambele solutii sunt nerealiste, deci aceasta problema este eliminata din start.
Revenind, misiunile va vor tine in priza de la inceput pana la sfarsit. Interesant este ca variaza intre atac si aparare, unele misiuni necesita mentinerea unui punct strategic pentru X minute, in timp ce valuri peste valuri de nemti avanseaza inspre pozitiile noastre. Aceste misiuni sunt extrem de dificile, dar si Super Rewarding odata terminate. Exista acel sentiment de “am facut ceva”, in loc de “ok, what’s next”. ce ridica feeling-ul jocului.
Jocul ofera coechipieripentru a nu va pune singuri impotriva unui batalion nazist, fara de care misiunile ar fi complet imposibile. AI-ul acestora este decent, reusind sa nu va stea in drum, si fiind de un real ajutor in anumite momente. Cum chestia asta e destul de rara in materie de coechipieri, o notam ca bila alba. In aceeasi masura, AI-ul inamic este iar ok, cu totul ca se vede de la o posta scriptul din spatele lui.
La capitolul sunet, jocul este impresionant. Muzica ca muzica, insa efectele sonore, urlete constante ale coechipierilor si “ambianta de explozie” permanenta sunt excelent implementante. Tot respectul.
In ceea ce priveste modul de multiplayer, nu sunt multe de spus. Daca ati jucat COD1 multi, ati jucat si COD2, singura diferenta fiind scaderea drastica a fps-urilor. Este distractiv, daca va pasioneaza genul.
In concluzie , COD2 este cel mai bun shooter (parerea mea) de acest gen, si sper eu, ultimul shooter de acest gen. Nota nu va fi extrem de mare deoarece, desi jocul este fun, cerintele de sistem sunt aberante, iar lipsa noutatii este cat se poate de evidenta. Nu strica o incercare daca luam in considerare zicala românuli -
Incercarea moarte n-are ( eventual virtual)
.Dar saitu asta ii frumos.
daca nu ai de unde sa\'l iei contacteaza\'ma pe YM arlequin013
