La o lună după ce au apărut primele informații neoficiale, Nokia C5 ajunge să fie anunțat și oficial. Multe surprize, față de ceea ce am scris deja, nu sunt. Însă raportul dintre facilitățile oferite și prețul la care va fi comercializat Nokia C5 este o surpriză plăcută.
Nokia C5 va face parte din noua serie C a celor de la Nokia. Vom reveni la finalul articolului asupra noilor serii Nokia. Până atunci însă trebuie spus că seria C, în care se regăsește și acest C5, va fi cea mai slabă dintre seriile noi.
În teorie, judecând după nouă ordine a seriilor Nokia, C5 ar trebui să fie unul dintre cele mai slabe telefoane. În realitate nu este chiar așa. Ba chiar se poate spune că este o foarte bună afacere. Veți vedea de ce.
Construcție, design
Nokia C5 nu este tocmai cel mai arătos telefon. Se putea mai bine. Însă nu este nici rău. Tastele alfanumerice sunt destul de mari iar restul butoanelor nu par nici ele să sufere de vreo problemă de construcție.
Nokia C5, o posibilă afacere bună
Spre deosebire de prima impresie pe care ne-a lăsat-o, Nokia C5 nu este un telefon așa de gros precum părea în primele imagini în care l-am văzut. Este un telefon mediu spre subțire din acest punct de vedere la cei 12 mm pe care îi măsoară. Este și destul de ușor la cele aproximativ 89 de grame pe care le măsoară.
Se poate spune că, din punctul de vedere al construcției și al designului, Nokia C5 se încadrează în liniile noii serii C. Telefoanele care-l vor urma vor avea probabil elemente de construcție asemănătoare.
Dotări tehnice
Ținând cont de seria din care face parte și de prețul la care va fi comercializat, specificațiile tehnice ale lui Nokia C5 ne surprind plăcut. Cu excepția suportului wireless care lipsește, Nokia C5 se poate compara cu telefoanele actuale din seria E. Telefoane care sunt comercializate în prezent la un preț mai mult decât dublu.
Nokia C5
Nokia C5 are următoarele dotări tehnice:
Ecran QVGA de 2.2 inch
Cameră foto de 3.2 MP
GPS cu Nokia Maps
Suport HSDPA 10.2 Mbps
Radio cu RDS
Jack audio de 3.5 mm
Card de memorie de 2 GB
Dimensiuni: 112 x 46 x 12.3 mm
Surprize software
Nokia C5 este la origine un smartphone, având ca sistem de operare Symbian S60 3rd Edition. De aici rezultă o serie întreagă de avantaje specifice acestui sistem. Față de ceea ce știu deja utilizatorii de Symbian, C5 vine cu o serie de noutăți pe partea software.
C5 a fost prezentat ca un smartphone pentru rețele sociale și sharing. În sprijinul acestei afirmații vin aplicațiile care vizează rețele sociale precum Facebook sau My Space. De exemplu, Nokia C5 îți va afișa cele mai noi mesaje postate pe Facebook de persoanele din agendă.
Alte câteva modificări binevenite vizează ecranul de standby. Bara cu shortcut-uri a fost mutată jos. Sus poți plasa acum trei dintre persoanele cu care comunice cel mai des. Cu alte cuvinte, poți apela pe cineva direct din ecranul de standby.
Nokia C5 face parte din noua serie C
Autonomie, preț și disponibilitate
Nokia spune că bateria lui C5 rezistă 26 de zile în standby. Cum această informație este irelevantă, putem presupune că, în funcție de regimul de utilizare, acest telefon va rezista 4-5 zile între reîncărcări.
Prețul anunțat de Nokia pentru acest telefon este de 135 de euro. Ținând cont de raportul preț - facilități se poate spune fără a greși că C5 va fi o afacere bună.
Nokia C5 va intra pe piață în al doilea trimestru al acestui an și va fi comercializat și în România.
Despre noile serii Nokia
Cu ocazia lansării lui C5, Nokia ne-a lămurit și în legătură cu noua împărțire a telefoanelor pe serii.
Nokia C5
Telefoanele Nokia vor fi de acum înainte grupate în patru serii: N, X, E și C. N va fi seria de top, cu cele mai bine dotate telefoane. X va include telefoane care vor pune accentul pe Internet și multimedia. E va reprezenta în continuare seria de business iar C va fi litera purtată de restul telefoanelor Nokia.
În cadrul unei serii, telefoanele vor lua o cifră de la 1 la 9, în funcție de nivelul dotărilor tehnice. Telefoanele cu cifra 1 vor fi cele mai slabe, în timp ce litera 9 va indica cel mai bun telefon din serie. Așa se face că Nokia C5 este un telefon de mijloc din seria C.
Sursa: Go4it.ro
Inscrie-te in: Catalogul Firmelor din Romania
Actualitate Financiara
Sursa ta zilnica:Info Oradea si Judetul Bihor